În Moldova persoanele cu dizabilităţi severe au dreptul la un asistent personal. Care e realitatea
Începând din acest an, persoanele cu dizabilităţi severe pot beneficia de ajutorul unui asistent plătit de stat. Cel puţin teoretic. În realitate însă, în cele aproape două luni de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern, doar 179 de oameni s-au bucurat de acest drept. Deşi în Moldova, numărul persoanelor cu dizabilităţi severe care au nevoie de asistenţă permanentă depăşeşte 8.000.
De trei ani, Eugen Cerniţchi este imobilizat la pat. Pentru că are nevoie permanent de ajutor, soţia sa a fost nevoită să renunţe la serviciu. Vestea că femeia ar putea primi un salariu pentru sprijinul pe care i-l acordă i-a bucurat pe soţii Cerniţchi.
"Singur nu mai pot să mă ridic şi să-mi iau o gură de pâine. Au zis că soţia ar putea să primească vreo 600 de lei. O sumă mică dar măcar am încredere că ea ţine la mine. Unul străin ar putea să te opărească, să te înece", spune Eugen Cerniţchi.
În scurt timp soţii Cerniţchi au aflat că deşi au aprobat legea, guvernanţii au lăsat în seama autorităţilor raionale găsirea surselor de finanţare.
"La moment noi am început lucrul, am început colectarea dosarelor dar din lipsă de resurse nu putem angaja pe nimeni", a declarat şeful-adjunct al Direcţiei Străşeni Sebastian Şaptefraţi.
Pentru că bugetul raional e prea sărac, vicepreşedintele raionului Străşeni a solicitat sprijinul ministerului Finanţelor pentru plata salariilor asistenţilor.
"În raion sunt identificate 137 de persoane şi conform calculelor pentru a deschide astfel de servicii este necesar aproximativ un milion opt sute de mii de lei. Este o sumă enormă. Noi trebuie să ne dezicem de unele chetuieli. Nu reparăm o instituţie, o şcoală sau grădiniţă sau instituţie medicală ca să direcţionăm sumele date", a menţionat vicepreşedintele raionului Străţeni Sergiu Nicula.
Potrivit oficialilor Ministerului Muncii, un asistent personal ar trebui să primească lunar un salariu minim de 1.100 de lei.
"Este un salariu destul de mic, dar pentru început este un plus pentru această familie. Regulamentul şi standartele au fost aprobate în luna mai şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012", a adăugat şeful de Direcţie în cadrul Ministerului Muncii Vasile Cusca.
Prioritate la obţinerea statutului de asistent al unei persoane cu dizabilităţi severe au rudele de gradul întâi. Pentru a fi remunerată pentru această muncă, o persoană trebuie să depună o cerere la direcţie de asistenţă socială din localitatea de domiciliu. Ulterior cererea este evaluată de o comisie care decide dacă solicitantul poate beneficia de acest drept. În prezent, doar în nouă raioane au fost angajaţi asistenţi personali pentru persoanele cu dizabilităţi severe. Cei mai mulţi, 50, sunt în raionul Dubăsari.