În Moldova sunt doar patru sportivi profesionişti care practică gimnastica artistică
În Republica Moldova sunt doar patru sportivi profesionişti care practică gimnastica artistică. Aceştia nu au mai participat la o competiţie internaţională din 2008, deoarece nu dispun de mijloacele financiare necesare. Pentru a se menţine în formă gimnaştii lucrează la circ, unde pun în practică tot ce învaţă în sălile de antrenament.
În anii 80 ai secolului trecut, Stela Zaharova, o gimnastă din Republica Moldova a devenit campioană Olimpică cu echipa URSS. În 2010 în ţara noastră sunt doar patru sportivi profesionişti care practică gimnastica artistică. În ultimii 22 de ani gimnaştii moldoveni au participat doar la două competiţii internaţionale, unde însă nu au obţinut rezultate satisfăcătoare.
Chiar şi fără un viitor în acest gen de sport, mulţi părinţii îşi îndeamnă copiii să practice gimnastica şi plătesc pentru asta 250 de lei pe lună pentru antrenamente.
Federaţia de Gimnastică Artistică din Moldova primeşte anual de la stat 25 de mii de lei, sumă care nu ajunge nici măcar pentru salariul anual al unui antrenor. Cu aceşti bani se organizează doar campionatul Moldovei la gimnastică. Preşedintele federaţiei, Iurie Tiomnîi şi-a deschis propria sală de gimnastică doar ca acest sport să nu dispară în Moldova.
În sala de gimnastică pe care o arendează Iurie Tiomnîi, la Colegiul Tehnic din sectorul Ciocana, se antrenează peste 100 de copii.