În Moldova sunt irigate anual 30.000 de hectare din 300.000 cât ar fi necesar
Anual în Moldova sunt irigate cel mult 40.000 de hectare de terenuri agricole. Doar că pentru asigurarea securităţii alimentare ţara noastră ar avea nevoie de sisteme de irigare funcţionale pentru 300.000 de hectare de pământ. Autorităţile au planuri... pe hârtie şi se bazează cel mai mult pe investiţii străine.
Pentru reabilitarea celor 78 de staţii de pompare a apelor din ţară sunt necesare aproape 10 miliarde de lei. Anual, statul finanţează doar cu 12 milioane de lei întreţinerea sistemelor de irigare.
"Noi am ajuns la aceea că din 250.000 de hectare care au fost anual irigate, în ultimii ani, pe sistemele centralizate, noi irigăm undeva la 30.000 de hectare. Pentru atingerea suprafeţei de 300.000 de hectare care poate asigura siguranţa alimentară a Republicii Moldova sunt necesare sume mari de bani, circa 10 miliarde de lei", spune un şef de direcţie al Agenţiei "Apele Moldovei", Ion Cuceinic.
În opinia savanţilor, amplasarea geografică a Moldovei nu oferă condiţii prielnice pentru agricultură. Peste 200.000 de agricultori ar putea fi beneficiari în cadrul proiectului "Nistru-Cubolta-Ciugur", care a fost iniţiat pentru a alimenta cu resurse de apă zona de Centru a ţării.
"Atragerea apelor din râurile Nistru şi Prut poate fi canalizată în râurile interne ale Republicii Moldova şi în baza aceasta se formează o reţea de canale interne pe văile râurilor, peste 1.200 de kilometri. Nu trebuie să o săpăm. E de ajuns apa să o redirecţionăm şi gata, apropiem apa de beneficiari", este de părere academicianul Vasile Micu.
În prezent, cele mai multe terenuri agricole sunt irigate în raionul Anenii Noi, peste o mie de hectare. Pe locul doi se situează Ştefan Vodă cu aproape 900 de hectare şi raionul Criuleni, cu peste 700 de hectare de terenuri irigate. La celălalt pol se află Străşeni cu 12 hectare de terenuri agricole irigate, raionul Leova, cu 6,3 hectare şi Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia, unde sunt irigate doar 4 hectare de pământ.