În Moldova VIN ÎNGHEŢURILE: Culturile agricole şi pomii, ÎN PERICOL. Recomandările specialiştilor
Codul galben de de răcire bruscă a vremii şi de îngheţuri a intrat în vigoare, astăzi. Meteorologii anunţă că vom avea parte de timp ploios cu temperaturi scăzute până în data de 24 aprilie.
Conform prognozelor, joi şi vineri vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă, iar izolat vântul va sufla în rafale de până la 70 de kilometri pe oră.
"Teritoriul ţării va fi traversat de diferite fronturi atmosferice. Şi fiind sub influenţa unui ciclon sudic, adică vremea ca fi cu un caracter instabil. Vor cădea ploi doar în raioanele de centru şi sud slabe. Puternice le vom avea în mijlocul săptămânii, adică marţi, miercuri şi joi", a declarat Natalia Golub, meteorolog.
În următoarele zile, temperaturile vor fi cu 4-5 grade mai joase decât norma prognozată pentru această perioadă. Specialiştii spun că temperaturile cu minus vor avea un impact negativ asupra culturilor agricole, inclusiv a pomilor în floare. Ei le recomandă agricultorilor să ia măsuri de protecţie a livezilor.
"În câmp deschis perdele de fum, încălzirea cu foc pentru aceasta. Al doilea, în cazul de necesitate mai eficient este udarea, fiindcă însuşi apa, umeditatea solului, ea diminuează impactul negativ al îngheţurilor", a precizat Vasile Botnari, director Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.
Adrian Frunze, din satul Pelivan, raionul Orhei, creşte legume şi zarzavaturi în sere. El spune că este pregătit să facă faţă îngheţurilor:
"Avem instalate aeroterme în fiecare seră unde sunt răsaduri şi aceste aero terme nouă ne suflă aer cald, pe care noi îl programăm temperatura de la aceste termostate, care ele funcţionează, ele nouă ne menţin căldura în seră. Ar fi bine să fie de la 12-14 grade să fie noaptea, cel puţin".
Culturile mai rezistente, precum varza şi frunzele de salată, le acoperă cu folie microporoasă de tip agril.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, nici de Blajini nu vom avea parte de vreme frumoasă. Atunci mercurul din termometre va atinge maxime de până la zece grade Celsius. Vremea rece va pune stăpânire şi pe ţările vecine, România şi Ucraina.
Meteorologii români au emis o avertizare de Cod Galben de vânt puternic în cinci județe. Iar pe teritoriul ucrainean pe parcursul acestei săptămâni să aşteaptă temperaturi de până la minus trei grade Celsius. Cel mai frig va fi în noaptea de 20 aprilie.