În nordul ţării ninge, iar la sud plouă! Cum se circulă pe drumurile naţionale (FOTO)
Moldova se află sub Cod Galben de schimbare bruscă a vremii. Ninsoarea a pus stăpânire în nordul ţării, în timp ce la sud este lapoviţă.
Inspectoratul Naţional de Patrulare a anunţat că pe trasee sunt implicate 71 de echipaje și 142 de inspectori de patrulare, care activează intensiv şi gata de a interveni în caz de ajutor a conducătorilor auto.
În acelaşi timp, şeful adjunct al Administraţiei Drumurilor, Ion Drucec a declarat pentru PUBLIKA TV că pe traseele naţionale activează circa 130 de autospeciale.
Potrivit lui Drucec, pe toate traseele au fost împrăştiate circa 1.400 de tone de material antiderapant, iar drumarii lucrează în regim non-stop.
PUBLIKA.MD aminteşte că a intrat în vigoare codul galben de schimbare bruscă a vremii, care va fi resimţit deja din această după-amiază şi va rămâne în vigoare până vineri.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la noapte, vor cădea precipitații puternice sub formă de ploaie şi lapoviță, care se vor transforma în ninsoare.
Vântul va sufla în rafale de până la 72 de kilometri pe oră.
Pe drumuri se va forma polei și troiene.
- Drumurile înzăpezite BLOCHEAZĂ circulaţia rutieră pe unele trasee din ţară. Declaraţiile autorităţilor
- Drumurile ÎNZĂPEZITE le dau bătai de cap şoferilor. Pompieri au efectuat mai multe intervenţii (FOTO)
- Vreme rea în România: Străzi închise, curse de tren anulate şi zeci de oameni blocaţi în nămeţi
- METEO 3 februarie 2017: Cer noros, ploi şi lapoviţă. Câte grade vor indica termometrele
- DRUMURILE SUNT ÎNZĂPEZITE! Cum se circulă pe traseele din ţară (GALERIE FOTO)
- Ninsorile au scos drumarii din casă! Se lucrează non-stop pe toate traseele din ţară