În noul Executiv îşi vor păstra fotoliile mai mulţi miniştri din fostul Guvern Filat, scrie presa
Vom avea un nou guvern cu multe feţe vechi. Democratul Vlad Plahotniuc va deţine funcţia de director al Centrului Anticorupţie. Iar prim-vicepreşedintele Alianţei Moldova Noastră, Victor Osipov, va rămâne vicepremier, chiar dacă AMN nu a ajuns la guvernare. Cel puţin aşa arată Guvernul Filat-2 în viziunea a două publicaţii - "Ziarul de Gardă" şi "Jurnal de Chişinău".
Ambele publicaţii nu exclud că în fruntea Ministerului Justiţiei va rămâne Alexandru Tănase, la Finanţe - Veaceslav Negruţa, la Externe - Iurie Leancă, la Economie - Valeriu Lazăr. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va fi condus în continuare de Valentina Buliga, cel al Transporturilor - de Anatol Şalaru, iar Ministerul Apărării - de Vitalie Marinuţa.
"Jurnal de Chişinău" scrie că la Sănătate va fi în continuare Vladimir Hotineanu. În schimb, "Ziarul de Gardă" vehiculează o altă candidatură - cea a lui Mihail Hotineanu.
La cârma Educaţiei, potrivit "Ziarului de Gardă", ar putea fi numită Loretta Handrabura. "Jurnal de Chişinău" susţine, însă, că e vorba de Mihai Şleahtiţchi.
Cele două publicaţii cred că în fruntea Ministerului Culturii va veni Valeria Şeican. Totodată, "Jurnal de Chişinău" nu exclude că ar putea rămâne în continuare Boris Focşa.
Pentru Ministerul Tehnologiilor Informaţionale se vehiculează două candidaturi - Stela Jantuan şi Pavel Filip. "Jurnal de Chişinău" ezită să dea candidaturile la mai multe ministere. În schimb, "Ziarul de Gardă" scrie că ministru de Interne ar putea fi Valentin Zubic, şeful pazei de corp a lui Vladimir Plahotniuc, iar la Tineret va rămâne Ion Cebanu.
Ministerul Mediului ar putea fi gestionat de Alecu Reniţă. Pe de altă parte, în "Timpul", analiştii politici sunt de părere că Guvernul are nevoie de mici remanieri. Potrivit acestora, ministrul de Externe trebuie păstrat în funcţie, iar cei de la Cultură şi Tineret - schimbaţi.
Experţii invitaţi azi la "Publika Report" cred că Internele au nevoie de o remaniere care să-l excludă pe Zubic din cărţi. Şi au dubii că pe Plahotniuc l-ar tenta şefia Centrului Anticorupţie.