În noul legislativ vor fi doar doi vicepreședinți ai Parlamentului
Embed:
În noul legislativ vor fi doar doi vicepreședinți ai Parlamentului, unul din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate şi celălalt - desemnat de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor. Declaraţia a fost făcută de deputatul PAS Sergiu Litvinenco, în cadrul unei emisiuni televizate, însă politicianul a refuzat să ofere numele celui care va reprezenta formaţiunea în prezidiul Legislativului.
Sergiu Litvinenco a precizat că numărul vicepreședinților Parlamentului va fi redus în jumătate.
"- Cu siguranţă, vor fi mai puţini decât au fost până acum. Vor fi din partea socialiştilor, trebuie să întrebaţi pe socialişti. - Din partea Şor nu va fi nimeni? - Puţin probabil", a spus deputatul PAS.
Între timp, un alt deputat PAS, Andrei Spînu, a postat pe Facebook ordinea de zi a şedinţei plenare de joi. Astfel, în 29 iulie, deputaţii îşi propun să aleagă președintele şi vicepreședinții Parlamentului, componența Biroului Permanent, precum şi a comisiilor permanente. Totodată, la şedinţa de joi vor fi constituite fracțiunile parlamentare.
Luni, 26 iulie, la şedinţa de convocare a Parlamentului de legislatura a XI-a, deputaţii PAS au cerut o pauză până joi, pentru a decide componenţa conducerii Parlamentului şi a comisiilor permanente.