În opoziţie, dar la fel de puternici. Primarii democraţi din raionul Hânceşti, convinşi că PDM are un viitor prosper
În opoziţie, însă la fel de puternici. Este poziţia primarilor democraţi din satele raionului Hânceşti, care sunt convinşi că Partidul Democrat are un viitor prosper. Aleşii locali şi conducătorii organizaţiilor teritoriale ai formaţiunii, s-au întâlnit ieri cu preşedintele interimar al PDM, Pavel Filip, şi cu deputataţii Alexandru Botnari şi Ghenadie Buza. Discuţiile s-au axat pe planurile de viitor şi pe procesul de restructurare a Partidului Democrat.
Aleşii locali din raionul Hânceşti au declarat că vor continua să lucreze pentru binele cetăţenilor şi că vor susţine în continuare iniţiativele din opoziţie ale Partidului Democrat:
"Noi suntem oamenii muncii, noi suntem oamenii care facem calitate. Nimeni nu le încurcă domnilor primari să continuaţi cu ceea ce aveţi de făcut, pentru că satul urmează liderul".
"Noi putem face bine pentru ţară, pentru echipă, pentru noi personal, numai dacă vom fi uniţi".
Oamenii sunt de părerea că, în condiţiile situaţiei politice din ţară, Partidul Democrat are nevoie de o restructurare.
"După părerea mea, ca în noua conducere să nu figureze persoanele care sunt sub semnul întrebării".
"Eu am vrut şi rămân adeptul că acei care trebuie să ne susţină pe noi, echipa Partidului Democrat, să rămână oameni, şi să vadă noi oameni ai faptelor".
Atât preşedintele interimar al Partidului Democrat, Pavel Filip, cât şi deputaţii Alexandru Botnari şi Ghenadie Buza, i-au asigurat pe aleşii locali din Hânceşti că toate sugestiile şi sfaturile lor vor fi luate în calcul.
"Am făcut o analiză ce s-a întâmplat până acum, şi desigur că ne-am trasat nişte obiective pentru viitor. Cum vedem noi împreună viitorul Partidului Democrat. Şi mă bucur pentru că colegii sunt uniţi, nimeni nu cedează", a precizat Pavel Filip.
La întâlnirea cu deputaţii democraţi au venit peste 50 de aleşi locali şi membri ai fracţiunii din raionul Hânceşti.
În data de 27 iulie, la Chişinău va avea loc congresul extraordinar al Partidului Democrat, în cadrul căruia va fi ales noul preşedinte al PDM, după ce, recent, toată conducerea formaţiunii şi-a dat demisia.
- AJUTOR PENTRU PENSIONARI. PDM: Ajutorul de 600 de lei, oferit de două ori pe an
- Ajutorul de 600 de lei, oferit anterior de Guvernul Filip cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Paști, ar putea fi permanentizat
- Democrații au cerut audierea lui Nicu Popescu în plen. Care a fost decizia parlamentarilor