În oraşele Sirte şi Bani Walid se dau lupte grele între rebeli şi forţele de securitate
Lupte grele se dau în cele două oraşe pro-Gaddafi, Sirte şi Bani Walid. Soldaţii loiali fostului lider de la Tripoli îşi folosesc întreg arsenalul militar şi doboară elicoptere NATO. Între timp, rebelii au bătut în retragere, dar afirmă că este vorba despre o strategie militară.
Revoluţionarii din Libia avansează lent către ultimele oraşe, aflate sub controlul forţelor lui Muammar Gaddafi. Rebelii se confruntă cu o rezistenţă puternică în Sirte şi Bani Walid. Cucerirea celor două localităţi este dificilă din cauza folosirii civililor drept scuturi umane de către militarii pro-Gaddafi.
Totodată, rebelii au încetat focul asupra oraşului Bani Walid, dar spun că este vorba despre o "retragere tactică".
Purtătorul de cuvânt al lui Muammar Gaddafi a declarat într-un mesaj audio difuzat de televizunea arabă Arrai că dictatorul libian se află pe teritoriul ţării şi conduce operaţiunile militare. Iar soldaţii fostului lider de la Tripoli au suficiente arme pentru a lupta luni de zile.
- Muammar Gaddafi cere ajutor Organizaţiei Naţiunilor Unite
- Liderul libian: Gaddafi are un regim care nu poate fi răsturnat
- Prinşi în mijlocul războiului: Zeci de oameni mor zilnic în oraşul natal al lui Gaddafi, fără mâncare şi medicamente
- Un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în faţa sediului poliţiei rutiere din Kabul