În oraşul Ventspils din Letonia se află cel mai mare pian din lume. Lungimea coardelor acestui pian ajunge până la 4,7 metri
foto: publika.md
canal tv
În oraşul Ventspils din Letonia se află cel mai mare pian din lume. Instrumentul are coarde care ajung până la 4 metri şi 70 de centimetri lungime şi a fost construit pentru a emite un sunet profund și puternic, unic în lume.
Pentru a cânta la acest instrument, muzicianul trebuie să ajungă în balconul sălii de concerte, să urce pe o scară aproape verticală și, în final, să pășească pe o platformă pe care se află instrumentul muzical.
Acesta este fixat de un zid al noii săli de concerte din Ventspils. Pianul a fost construit de David Klavins, un meșter de 65 de ani, care și-a consacrat aproape întreaga viață acestor instrumente muzicale. Potrivit lui, lungimea coardelor face ca interpretarea unor piese clasice să sune mult mai armonios și mai profundю
”Cele mai potrivite lucrări pentru acest instrument sunt toate operele foarte expresive, de exemplu cele de Rachmaninov sau Scriabin, dar şi sonatele lui Beethoven, care sună într-un mod cu totul nou la acest pian.”
Reprezentanți ai Cărții Recordurilor Guinness vor merge în Letonia pentru a consemna recordul. Până atunci, compozitori și interpreți din întreaga lume s-au programat pentru a avea ocazia să cânte la acest pian.