În Parlament, Ghimpu s-a aşezat pe locurile comuniştilor. Lupu: Ţi-ai găsit unde să te aşezi. Ghimpu: Să nu ruginească microfonul
Deputatul Mihai Ghimpu a ales la şedinţa de astăzi a Parlamentului să se aşeze în locul deputaţilor comunişti. Acesta a declarat că nu vrea ca sala unde au loc şedinţele Legislativului să nu arate atât de pustie, în lipsa fracţiunii PCRM.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a rămas surpins că de la microfonul de la care de fiecare dată vorbeau comuniştii, în lipsa lor, cineva s-a decis să pună întrebări.
“Ei, da şi mata ţi-ai găsit locul unde să te aşezi. Eu de câteva săptămâni nici nu mai întorc capul încolo”, s-a adresat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu către liberalul Mihai Ghimpu.
“Am venit aici ca să nu ruginească microfonul ăsta”, a explicat Mihai Ghimpul gestul său.
Ulterior, deputatul liberal a pus câteva întrebări referitor la un proiect de lege şi ironic a completat: “Vedeţi ce înseamnă microfonul nr. 2"?
Amintim că fracţiunea Partidului Comuniştilor a decis să boicoteze şedinţele în plen ale Legislativului pe motiv că nu a fost deacord cu rezultatele alegerilor locale din municipiul Chişinău.
- Zis şi făcut! Deputaţii PCRM au boicotat şedinţele comisiei permanente ale Parlamentului
- Deputații PLDM au protestat în fața Palatului Republicii AFLĂ MOTIVUL
- PLDM: Nu vrem să intrăm în Parlament ca nişte intruşi. Lupu: Начинается!
- Streleţ: Vrem ca deputaţii să nu intre pe uşi separate. Ghimpu: Important e să nu intrăm pe hogeag