În pas cu inovațiile! Un fermier din Nisporeni a instalat primele panouri fotovoltaice în raion
Un femier din satul Mărinici, raionul Nisporeni, a înlocuit sursele convenţionale de electricitate cu cele neconvenţionale, datorită unui grant oferit de Ministerul Agriculturii din Austria.
Bărbatul a câştigat aproximativ 27.000 de dolari şi a instalat panouri fotovoltaice în gospodărie. Instalaţiile îi vor aduce agricultorului şi venit, deoarece intenţionează să vândă o parte din energia electrică generată.
Ştefan Ocară este singurul fermier din raionul Nisporeni care şi-a instalat panouri fotovoltaice. Bărbatul spune că pentru montarea celor trei panouri a investit 7.000 de dolari din surse proprii.
"Ele se orientează, adică au poziţie de iarnă şi de vară. Aceasta este partea inversa a panourilor si arcurile care schimba pozitia. Prin cablurile respective, energia captată de ecrane se transmite la un aparat special", a declarat femierul Ștefan Ocară.
Curentul electric produs va alimenta pompele de irigare şi un frigider în care fermierul păstrează agrişul pe care îl cultivă.
Fermierul spune că va utiliza o parte din energia electrică pentru necesităţile gospodăriei, iar restul îl va vinde distribuitorului de curent electric.
"Surplusul de energie va fi în reţeaua electrică existentă din sat. Vom găsi o înţelegere ca să ilumineze o mahală, o părticică, o bucăţică de sat", a spus primarul satului Mărinici, Serghei Echim.
Preţul de vânzare pentru curentul electric generat va fi stabilit de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.
- Cinci tineri care au inițiat afaceri în localitățile de baștină au primit sume generoase de bani
- Transformarea spectaculoasă a unui bătrân fermier din China a devenit VIRALĂ pe Internet
- MISTER PENTRU ŞTIINŢĂ! Din degetele unui bărbat iese curent electric (VIDEO)
- Moldova va primi un grant de la BERD pentru modenizarea Căilor Ferate
- Noi achiziţii la Speranţa Nisporeni. Cine va veni după Nicolae Milinceanu
- PANĂ DE CURENT în Siria! Nimeni nu ştie ce se întâmplă