În perioada sărbătorilor de iarnă, la frontiera moldo-română vor fi mai mulţi vameşi
Fluxul călătorilor la frontiera moldo-română nu va fi perturbat în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru a preveni crearea cоzilor la punctele de trecere, de la 15 decembrie va fi suplimentat numărul vameşilor. Declaraţia aparţine vicedirectorului Serviciului vamal al României, Dorel Florea.
"Vom aduce personal suplimentar. Vom eficientiza analiza de risc la punctele de trecere, astfel încât să fluidizăm traficul", a precizat Florea.
Reprezentantul Serviciului Vamal al României a declarat că din anul 2010 până în prezent s-a micşorat de două ori numărul cazurilor de contrabandă cu ţigări din Moldova. În prezent traficul ilegal cu ţigarete reprezintă aproxiamtiv 13 la sută din volumul total de contrabandă.
Totodată, astăzi a fost a fost prelungit protocolul bilateral privind colaborarea serviciilor vamale din Moldova şi România.