În Piaţa Sfântul Petru de la Vatican vor fi instalate duşuri publice pentru persoanele fără adăpost
Oamenii fără adăpost vor avea un motiv în plus să vină la Vatican. Papa Francisc a dispus instalarea unor duşuri publice în Piaţa Sfântul Petru. Construcţia a început deja şi ar urma să se încheie până la vară.
Iniţiativa aparţine arhiepiscopului Konrad Krajewski. Clericul spune că i-a venit această idee după o spovedanie a unui om fără adăpost. Preotul l-a invitat la cină pe bărbat, după ce acesta a mărturisit că îşi serbează cea de-a 50-a aniversare. Omul însă a refuzat, iar ulterior a recunoscut că îi este ruşine pentru că miroase urât.
În Piaţa Sfântul Petru vor fi instalate trei duşuri publice. Oamenii străzii s-au arătat încântaţi de iniţiativă.
"Atât eu cât şi prietenii mei suntem foarte fericiţi. Sperăm că duşurile vor fi instalate într-un timp scurt şi ne vom putea bucura de ele".
Acesta nu este singurul proiect al Vaticanului pentru persoanele fără adăpost. În viitor, urmează să fie deschise şi frizerii unde oamenii străzii vor fi tunşi pe gratis.
- Nemulţumit de criză, un bărbat din Italia a urcat pe cupola Bazilicii Sfântul Petru de la Vatican
- Pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, a fost organizată o oră de rugăciune simultană
- Simbolul păcii, în pericol. Doi porumbei eliberaţi de Papa Francisc au fost atacaţi de ciori şi pescăruşi (VIDEO)