În plină pandemie, sute de oameni s-au adunat în scuarul Catedralei "Naşterea Domnului" la inaugurarea festivităților dedicate Hramului Orașului. Evenimentul este marcat în ziua Acoperământului Maicii Domnului, considerată cea mai importantă sărbătoare creştină de toamnă.
O mare parte dintre enoriași nu purtau mască de protecție și nu păstrau distanța socială.
Oamenii au venit la biserică să se roage pentru ei, pentru cei dragi, dar și pentru medicii care luptă cu pandemia de coronavirus.
Totodată, în parcul catedralei a fost amenajat un punct de distribuire a măștilor de protecție pentru cei care au venit la Hramul Orașului neechipați corespunzător. Însă acesta nu a fost luat cu asalt de către oameni.
Acoperământul Maicii Domnului este considerat un simbol al protecţiei, ocrotirii, rugii de salvare a omenirii de nevoi şi suferinţă. În tradiţia populară, în această zi toamna se întâlneşte cu iarna.
CITEȘTE ȘI: CHEF şi veselie pe timp de PANDEMIE. Primăria Chişinău invită oamenii la Hramul Oraşului