În prezent, pe străzile Chişinăului circulă 315 troleibuze, 75% dintre acestea ar trebui înlocuite
Primele linii de troleibuz din Chişinău au fost date în exploatare la sfârşitul anilor 40. În prezent, pe străzile Capitalei circulă peste 300 de troleibuze, care transportă zilnic de la câteva zeci de mii până la câteva sute de mii de călători. În prezent, o bună parte a vehiculelor este veche şi ar trebui înlocuită.
Primii 8,8 kilometri de linii de troleibuz au fost daţi în exploatare la sfârşitul anilor 40. Pe parcursul ultimilor ani, au fost inaugurate noi linii spre Porţile Oraşului, Gara de Sud, Poşta Veche, Buiucanii Vechi şi Durleşti. Cea mai recentă linie de transport electric, spre Durleşti, a fost construită în anul 2004. În 2006, Regia de Transport Electric din Chişinău a fost modernizată, astfel încât cu troleibuzul să poată circula şi persoanele aflate în cărucior.
Primăria şi-a propus, în următorii ani, să prelungească linia de la bulevardul Mircea cel Bătrân până la strada Bucovina din sectorul Ciocana al Capitalei. În prezent, pe străzile Chişinăului circulă 315 troleibuze, dintre care peste 75 la sută sunt învechite şi ar trebui înlocuite.
Un troleibuz nou costă între 150 şi 250 de mii de euro, iar pentru reutilarea unui vehicul vechi sunt necesari aproximativ 20 de mii de euro. Termenul de exploatare al troleibuzelor reutilate este de aproximativ opt ani, spre deosebire de troleibuzele noi, care funcţionează până la 15 ani.