În primul semestru al acestui an, consumul de gaze naturale a crescut cu peste opt la sută
Gaz
canal tv
Moldovenii au consumat mai multe gaze naturale. Cel puţin aşa arată datele statistice ale ANRE. Consumul şi importul de gaze naturale sunt cu peste opt şi respectiv nouă procente mai mari. Creşterea este înregistrată pentru prima dată în ultimii patru ani.
În primul semestru, consumul de gaze naturale a ajuns la 600 de mii de milioane de metri cubi de gaze, iar importul la 670 de mii de milioane de metri cubi de gaze.
Cei mai mari utlizatori au fost întreprinderile din domeniul energetic cu aproximativ 270 de mii de metri cubi de gaze. De asemenea şi consumatorii casnici, care au folosit peste 200 de mii de metri cubi.
În primul semestru „Moldovagaz” plătea pentru o mie de metri cubi de gaze importate din Federaţia Rusă aproximativ trei mii de lei.