În România au ajuns primele doze ale vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca
Embed:
Sâmbătă, în România au ajuns primele 81.600 de doze ale vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca. Potrivit autorităţilor de la Bucureşti, programările pentru imunizarea cu acest ser vor începe în 10 februarie, iar procedura este recomandată doar adulţilor de până la 55 de ani.
În total, România urmează să primească cel puţin 600 de mii de doze ale acestui vaccin până la sfârşitul lunii. Premierul Florin Cîţu a dat asigurări că, în câteva săptămâni, campania de imunizare va lua amploare.
"Începând din luna martie, primim din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera. Vom trece de 50 de mii de vaccinuri pe zi şi vom merge către acea ţintă de 100 de mii pe care ne-am pus-o de la bun început".
Tot sâmbătă, primele doze de vaccin AstraZeneca au ajuns şi în Ungaria, Austria, Cehia, Franţa şi Italia. Austriecii au primit 36 de mii de doze, iar ungurii - 40 de mii. AstraZeneca este al patrulea tip de vaccin aprobat de autorităţile de la Budapesta, după Pfizer, Moderna şi Sputnik V. Serul nu va fi administrat persoanelor peste 65 de ani, deoarece nu a fost testat suficient în cazul vârstnicilor.
"UE a rezervat 300 de milioane de doze ale acestui vaccin. Dintre acestea, 6 milioane vor ajunge în Ungaria, în tranşe săptămânale."
În Franţa au ajuns sâmbătă 273.600 de doze ale serului produs de AstraZeneca, destinate personalului medical, dar care nu au mai mult de 50 de ani.
"Acest vaccin are un avantaj faţă de anterioarele. Îl putem păstra doar la frigider, nu într-un congelator. Adică, după livrare, îl mai putem păstra o vreme şi nu e neapărat nevoie să livrăm imediat toate dozele, ele pot sta în frigider la temperaturi clasice"
Vaccinul AstraZeneca este administrat intramuscular, în două doze, la un interval între 4 şi 12 săptămâni. Potrivit reprezentanţilor Universităţii Oxford şi ai companiei AstraZeneca, serul a demonstrat aceeaşi eficienţă şi împotriva variantei britanice a coronavirusului. Vaccinul AstraZeneca este al treilea aprobat de Uniunea Europeană împotriva COVID-19, după Pfizer/BioN Tech şi Moderna.