În România, focul haric va fi dus pe la casele oamenilor de către voluntari
Din cauza pandemiei, în România, sărbătorile de Paști se vor desfășura în condiții de izolare. Biserica Ortodoxă Română a întocmit un set de reguli pentru siguranța enoriașilor.
Cancelaria Sfântului Sinod a decis să continue tradiția aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim, în condiţiile unor măsuri sporite de securitate.
Focul haric va fi adus în seara de 18 aprilie și va fi distribuit delegațiilor eparhiilor la Aeroportul Internațional Otopeni. Voluntarii vor purta măști și mănuși de protecție și vor respecta distanța socială. Ulterior, ei vor duce lumina sfântă doar la casele credincioșilor care o solicită și care o așteaptă în fața locuinței, având în mâini candele sau lumânări.
În același timp, prescura stropită cu agheasmă și vin va fi sfințită în Joia Mare, după Sfânta Liturghie, și va fi ambalată în pachete închise. Pâinea binecuvântată va fi oferită gratuit enoriașilor în locuri special amenajate de către personal echipat cu măști și mănuși de protecție.
Totuși, din cauza stării de urgență din țara vecină, Biserica Ortodoxă Română a decis să suspende pelerinajul de Florii. Ramurile de salcie vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite credincioșilor de către voluntari.