În România, iarna a venit în 12 judeţe din nordul şi centrul ţării
A venit iarna în 12 judeţe din nordul şi centrul României. Ninsorile s-au abătut şi asupra altor ţări europene, dar si asupra Statelor Unite. În mai multe oraşe din Germania s-a aşternut un strat de zăpadă de 10 centimetri, iar în nordul Marii Britanii au fost închise peste 150 de şcoli din cauza ninsorii şi a poleiului de pe drumuri.
Zăpada i-a luat din nou pe nepregătite atât pe autorităţile din România, cât şi pe şoferi. Multe maşini, mai ales cele neechipate de iarnă, au derapat, iar traficul a devenit un coşmar în Suceava, Bacău şi Harghita. În judeţul Constanţa, străzile s-au transformat într-un patinoar. În Germania, meteorologii anunţă că ninsoarea nu va înceta în următoarele zile, iar stratul de zăpadă se va dubla. În sudul şi vestul Germaniei s-au înregistrat vineri dimineaţa temperaturi de zero grade Celsius, pe când în centrul ţării mercurul din termomentre a coborât până la minus şapte grade Celsius. În Scoţia şi nord-estul Angliei stratul de zăpadă a depăşit 10 centimetri, fiind cel mai mare din ultimii 17 ani. Ninsorile s-au abătut şi asupra Irlandei de Nord şi Ţara Galilor. Şi în Statele Unite a nins ca în plină iarnă chiar înainte de Ziua Recunoştinţei. Zăpezile abundente au căzut şi în partea de nord-vest a Statelor Unite, în Seattle şi Washington, fenomen extrem de rar întâlnit în această perioadă.