În satul Bardar s-a desfăşurat Festivalul Nucului, iar la "Vatra Neamului" - Festivalul Bâcului (VIDEO)
Toate soiurile de nuci, care sunt în Moldova, au putut fi găsite astăzi în satul Bardar. Acolo s-a desfășurat festivalul Frunza Nucului, iar vizitatorii s-au delectat cu muzică bună și cu bucate preparate din acest produs folositor sănătății.
Evenimentul, organizat la inițiativa ministerului Culturii, a adunat zeci de ansambluri folclorice din raionul Ialoveni și sute de vizitatori.
Ansamblurile folclorice s-au întrecut în cântece și dansuri, iar gospodinele și-au etalat produsele pe masa de sărbătoare. Vedete au fost, desigur, bucatele cu miez de nucă.
La eveniment a fost prezent şi ministrul Culturii, Monica Babuc: "Vreau să-mi exprim sentimentul de mândrie, să-mi revăd baștina mea aici, să revăd oamenii deosebiți. Și să văd în sfârșit și la Bardar că tradițiile, portul popular, identitatea noastră națională sunt lucruri care ne definesc și pe care noi bărdărenii știm să le păstrăm și să le promovăm în societate."
Oamenii care au participat la festival spun că au rămas impresionați de prestația artiștilor:
"E bine, îmi place că toți s-au adunat. Sunt îmbrăcați frumos, moldovenește, nu se uită tradițiile"
Un alt festival, cu genericul "Iubeşte-ţi râul", a fost organizat la Complexul etnocultural "Vatra" din raionul Străşeni. Evenimentul a fost organizat cu scopul sensibilizării opiniei publice asupra pericolului poluării râului Bâc.
Festivalul este la a doua ediţie. Organizatorii speră că, în urma acestor acțiuni, oamenii nu vor mai arunca deșeuri în râu.
"Anul trecut am pornit cu această inițiativă de la Temeleuți, de unde pornește râul Bâc. Râul Bâc reprezintă cel mai rușinos exemplu. Să nu uităm că sănătatea noastră depinde natură și pe cât de curată vom păstra natura pe atât de sănătoși vom fi noi", spune a spus preşedintele Centrului Naţional de Mediu, Ina Coşeru.
Râul Bâc trece prin 63 de localități şi este principalul afluent al râului Nistru. Potrivit datelor Ministerului Mediului, cea mai poluată porţiune este cea din capitală.
- "Fruit Challenge Moldova" continuă. Monica Babuc a donat peste 700 de kilograme de fructe şcolii internat din Orhei
- Premieră la Oricova, Călăraşi. Localnicii s-au veselit la primul festival cu muzică, port popular şi bucate alese
- Festivalul Internaţional "Maria Bieşu" atrage tot mai mulţi iubitori de artă şi frumos (VIDEO)