În sesiunea de toamnă, deputaţii s-au întrunit în doar 10 şedinţe sau de două ori mai rar decât în sesiunea de primăvară
Deputații se pare că au cam lenevit în sesiunea de toamnă a Parlamentului. Şi asta pentru că aleșii popoului s-au întrunit în doar 10 ședințe plenare, adică de aproape două ori mai puţine decât în sesiunea de primăvară. Datele au fost oferite de Direcția comunicare a legislativului.
Şi durata ședințelor a fost mai scurtă: 60 de ore în cele patru luni de muncă, comparativ cu 121 de ore în sesiunea de primăvară.
Nici la capitolul proiectelor votate deputații nu au fost mai harnici. În sesiunea de toamnă, au fost adoptate 95 de proiecte de legi, în comparație cu 164, în sesiunea de primăvară.
Cele mai multe proiecte adoptate, 44 la număr, au venit din partea Guvernului, iar deputații au fost autorii a 42 de acte votate. Alte șapte inițiative au venit din partea președintelui țării, iar două - de la Biroul Permanent al Parlamentului.
Ultima ședință a Legislativului din sesiunea de toamnă s-a încheiat în data de 16 decembrie, noaptea târziu. Ulterior, au fost convocate alte două ședințe extraordinare, însă doar una a avut loc.
Ședința la care urma să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu a fost anulată, după ce acesta și-a anunțat demisia. Astfel, a avut loc doar ședința specială de învestire a președintelui Maia Sandu.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie, iar sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate dura mai mult de sfârșitul lunii iulie.