În sfârsit! Aseară au început lucrările de aplicare a marcajului rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală începe să aibă o nouă faţă. Aplicarea marcajului rutier au început de aseară în segmentele străzilor Ismail și Pușkin. Lucrările au fost efectuate pe timp de noapte pentru a nu periclita traficul rutier, iar circulația a fost dirijată de către agenţii Inspectoratului Național de Patrulare.
O noutate în aplicarea marcajelor a fost pista pentru bicicliști. Pe bulevardul principal vor fi primele de acest fel în oraș.
"Avem multe elemente noi, facem adică niște marcaje care pînă acum nu s-au făcut pentru pistele de bicicliști. Lucrăm cu tot efectivul la maxim, asta ni s-a pus sarcina dar ne-am programat într-o săptămână”, a spus directorul adjunct "Exdrupo", Ștefan Radu.
Pentru semnele de circulaţie de pe bulevardul central au fost alocate două milioane de lei. La aplicarea lor a fost folosită vopsea obişnuită, iar pentru anul viitor, reprezentanţii Direcţiei Transport promit că vor utiliza una mai calitativă.
"Este vopsea simplă marcată pe Ștefan cel Mare, pentru că noi vrem să vedem cum se va comporta traficul, la anul viitor preconizăm să facem cu vopsea mult mai bună pentru a ține mai multe sezoane", a spus șeful Direcției de Transport, Oleg Poiată.
Utilajul folosit la aplicarea marcajelor este destul de vechi, totuşi muncitorii au încercat să facă faţă situaţiei.
Unii șoferi pun la îndoială însă rezistența marcajelor, iar alţii sunt nemulțumiți de amplasarea indicatoarelor.
"Chiatră, șeia, colb și normal că toate marcajele estea se asuprează deasupra cu diferit praf și chestii estea și ele se uzează."
"Demult trebuiau să înceapă lucrările, pentru că în decursul zilei este haos. Întrebarea este alta: dacă aceste marcaje vor rezista dura în timp."
Termenul de garanție a marcajelor este de șase luni. Lucrările vor continua și în nopțile următoare, iar ziua vor fi instalate indicatoarele rutiere.
- ATENŢIE, restricții de circulaţie pe mai multe străzi din Capitală (HARTA)
- Cinci accidente în ultimele 24 de ore în țară. Se circulă cu dificultate în mai multe sectoare ale Capitalei
- Municipalitatea promite că lucrările de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt vor fi încheiate până pe 25 august
- În final. Se închide circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pentru aplicarea marcajului rutier