În sfârşit drum asfaltat la Teleneşti. În total, va fi modernizată o porţiune de 23 de kilometri
Un drum local de 23 de kilometri care face legătura între raioanele Teleneşti şi Orhei va fi modernizat până la sfârşitul anului 2019.
Porţiunea trece prin zece localităţi, printre care satele Verejeni, Leuşeni, Ratuş, Clişova sau Ghermăneşti. Muncitorii vor construi podulețe și vor amenaja stații de așteptare a transportului public.
Costul total al proiectului de reabilitare este de peste 83 de milioane de lei. 64 de milioane au fost alocate de Fondul Național de Dezvoltare Regională, iar restul banilor sunt oferiţi din Fondul Național Rutier.
"Sperăm că acest proiect va fi de bun augur, pentru că o să contribuie și la scurtarea accesul către drumul național cu peste zece kilometri", a spus Dorin Andros, secretar de stat la MADRM.
Muncitorii lucrează în prezent în satul Suhuluceni. Până acum, drumul era doar pietruit. Oamenii sunt bucuroși că artera principală din localitate va fi asfaltată.
"Avem niște asfalt pus în anii `90, adică are aproape 30 de ani. E bine pentru toți, pentru că aici, în centru, este și școala, și grădinița", a declarat Mihai Curchi, primarul satului Suhuluceni.
De drumul renovat vor beneficia 18 500 de oameni.