În SUA este mai ușor să îți cumperi o armă decât un pașaport, un câine sau medicamente
În contextul atacului armat dintr-un liceu din Florida, în urma căruia au murit 17 persoane, elevi și adulți, legislația armelor din Statele Unite a venit din nou în discuție. CNN a realizat o analiză din care rezultă că este mai ușor să îți iei o armă decât un cățeluș, un pașaport, medicamente sau un permis de conducere.
Achiziționarea unei arme dintr-un magazin specializat ar putea presupune realizarea unor verificări, dar în anumite state, achiziția unei arme de la un vânzător privat nu presupune nicio restricție.
De fapt este mai ușor să îți iei o armă decât un permis de conducere
Pentru obținerea permisului de conducere trebuie făcută în primul rând dovada identității, apoi trebuie dat un test medical la oftalmolog și apoi testul scris. Se fac câteva săptămâni de ore de condus și apoi se dă testul de conducere cu un examinator. În funcție de stat, este nevoie de finalizarea tuturor acestor operațiuni pentru a obține primul permis. De asemenea, în unele state, cum ar fi Maryland, proaspătul șofer trece printr-o perioadă de probă de câtva luni înainte de a obține permisul definitiv, scrie libertatea.ro.
Când vine vorba de achiziția unei arme, însă, nu se dă niciun test de cunoștințe sau de competență. În majoritatea cazurilor, excepție fac doar 13 state americane, nu este nevoie de o licență sau de un permis pentru a cumpăra o armă. De asemenea, nu există o perioadă de probă după ce ai primit o armă.
În Statele Unite este mai ușor să îți iei o armă decât un pașaport
Pentru obținerea pașaportului trebuie făcută dovada că ești cetățean al Statelor Unite, să depi documente și o fotografie și, de obicei, să aștepți aproximativ șase săptămâni pentru a obține primul pașaport.
Pentru obținerea unui pistol nu trebuie decât să îți fie trecut numele prin Sistemul național de verificare a situației crimelor naționale al FBI, pui banii pe masă și arma este a ta. Durează doar câteva minute. Asta în cazul achiziției de la un magazin specializat. În cazul în care apelezi la un vânzător privat nu se face nicio verificare de fond.
Este mai ușor să îți iei o armă decât medicamente pentru răceală
Potrivit legislației din Statele Unite ale Americii există o limită privind numărul de medicamente care pot fi achiziționate în fiecare lună de o persoană. Asta pentru că ingredientul activ din majoritatea medicamentelor pentru răceală este pseudoefedrina, un ingredient cheie în producerea multor droguri de mare risc. Deci, FBI a vrut să se asigure că medicamentele nu sunt folosite pentru altceva.
Când vine vorba de arme, nu există nicio lege federală care să limiteze numărul de arme pe care le poate deține sau cumpăra o persoană.
În unele state americane este mai ușor să îți iei o armă decât să divorțezi
În unele state, definitivarea unui divorț se face în șase luni, dar dacă cumperi online sau personal o armă nu există perioade de așteptare. Excepție fac doar nouă state și Washington DC, dar chiar și aici cel mai mult trebuie să aștepți 14 zile pentru a intra în posesia armei.
Este mai ușor să îți iei o armă decât un animal de companie
În majoritatea statelor, o persoană trebuie să aibă 21 de ani, să prezinte un act de identitate și să prezinte referințe înainte de a i se permite să achiziționeze un animal de companie. În unele cazuri, agenția de adopție poate efectua un control la domiciliu înainte de predarea animalului de companie.
Pentru cumpărarea unei arme nu se cer referințe personale și nbici nu se fac vizite la domiciliu.
- Tânărul care a ucis 17 persoane la un liceu din Florida se pregătise alături de o grupare rasistă
- Durere fără margini! Peste 1000 de oameni au participat la un priveghi în memoria celor 17 persoane ucise în atacul din Florida
- INCIDENT ŞOCANT în Capitală. A intrat într-un schimb valutar şi a amenințat cu arma casierul