În timp ce BNM spune că Guvernul a primit raportul FMI, Filat neagă în continuare acest lucru
Premierul Vlad Filat susţine în continuare că nu a primit raportul FMI privind situaţia de la Banca de Economii. Declaraţia a fost făcută de prim-ministru, după şedinţa de astăzi a Guvernului.
"Nu am primit niciun document în acest sens, nici oficial, nici neoficial. În activitatea funcţionarilor trebuie să existe etică profesională. Trebuie respectate anumite cerinţe, atunci când interacţionează. În cazul dat este vorba de instituţii internaţionale. Nu am comentat şi nu am de gând să comentez documente neoficiale", a menţionat Filat.
De asemenea, şeful Executivului a spus că se va face o analiză, pentru a clarifica unele situaţii: "Poate chiar vom avea o anchetă pe acest caz. Trebuie să clarificăm cum un document neoficial, dacă el există, elaborat de FMI, a ajuns pe mâna unor speculanţi şi ulterior făcut public. Iar afirmaţiile domnului Drăguţanu trebuie să le comenteze dumnealui şi nu eu", a conchis Vlad Filat.
Publika.md menţionează că guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a declarat că raportul FMI privind situaţia de la Banca de Economii, despre care premierul spunea că nu l-a văzut, a fost trimis către patru persoane şi că acesta a ajuns şi la Guvern.
Amintim că, pentru prima dată, acest raport a fost prezentat de către Consilierul PCRM Victor Gurău, în cadrul unei conferinţe de presă. Atunci, Gurău a prezentat astăzi o schemă, potrivit căreia de la Banca de Economii s-au furat peste 1,5 miliarde de lei. Acesta spune că acest lucru s-a întâmplat după ce în fruntea Consiliului de Administraţie al BEM a fost numit omul lui Vlad Filat, Victor Bodiu. Consilierul PCRM menţionează că, în acest mod, se urmăreşte decapitalizarea băncii, pentru ca, ulterior, instituţia să fie preluată.