În timp ce guvernarea mărește prețurile, în magazinele sociale pâinea costă doi lei
Scumpirea produselor alimentare le goleşte oamenilor portofelele. Culmea e că prețurile s-au majorat la cele mai necesare alimente, precum pâinea, ouăle, produsele lactate, orezul, hrişca, ulei și carnea de pui, care e cu 5 lei mai scumpă față de luna decembrie. Majorările afectează în primul rând pensionarii, care se văd nevoiţi să facă cozi la magazinele sociale, singurele care nu au schimbat preţurile.
Dis-de-dimineaţă, la acest magazin social din Capitală am surprins zeci de bătrâni.
Şi Feodora Moisenco, în vârstă de 88 de ani, spune că a lucrat mai bine de 30 de ani contabilă la fabrica de vinuri din Cricova, iar acum pensia pe care o primește nu-i ajunge nici măcar să achite facturile.
„La magazinul acesta se vinde un pic mai ieftin. Aici e 25 untul, dar acolo e 28. Apoi pâinea aici este de 2 lei și 2, 50, dar acolo cea mai ieftină, nici nu mai țin minte, probabil e cinci lei. Eu de acolo nu am cumpărat demult”, a spus pensionara, Feodora Moisenco.
În prezent, în ţara sunt deschise 126 de magazine sociale.
„Acest proiect s-a demonstrat a fi unul necesar, în special pentru locuitorii social - vulnerabili, precum pensionari, veterani și invalizi. Astfel, acum planificăm să ne extindem pe întreg teritoriul țării. În Strășeni și Nisporeni vom deschide magazine staționare, iar în 12 raione precum Cahul, Hâncești, Strășeni și Nisporeni vor fi deschide depozite pentru magazinele mobile”, a spus directorul magazinelor sociale „Merișor”, Vitalie Cuşnir.
Primele magazine sociale au fost deschise în Orhei, la iniţiativa fostului edil, Ilan Şor. Colegii săi de partid spun că şi-ar dori un alt statut pentru acestea.
„Noi ne dorim ca aceastea să fie ale statului, pentru că în așa mod prețurile la aceste produse vor deveni mult mai mici. Dacă magazinele vor intra în posesia statului, atunci furnizorii acestora vor fi scutiți de impozit. Astfel, produsele de primă necesitate pe care le comercializează magazinele sociale "MeriȘor" vor fi cu 10 - 20 la sută mai ieftine”, a spus deputat Partidul „ȘOR”, Reghina Apostolova,.
Acolo unde nu sunt magazine sociale staţionare, ajung cele mobile. Circa 78 la număr.