În Transnistria vor fi construite drumuri mai ieftine, din pământ şi ciment
Serviciul transporturi și gospodăria drumurilor din regiunea transnistreană intenționează să construiască în regiune drumuri de ciment și pământ, care sunt mai ieftine decât cele de asfalt și beton. Lucrările însă vor fi un experiment, scrie Infotag.
Potrivit şefei direcției gospodăria drumurilor a serviciului, Elvira Behta, după calculele preliminare, costul unui metru pătrat de înveliș de ciment și pământ va constitui 4 dolari, de 4-5 ori mai ieftin decât al celui de asfalt și beton.
Dezavantajul principal al drumurilor de ciment și pământ este termenul de exploatare scurt, de 3-5 ani. De asemenea, astfel de drumuri sunt mai puțin trainice și pot fi deteriorate de camioane de mare tonaj.
Elvira Behta a amintit că asemenea drumuri s-au construit după cel de-al doilea război mondial în țările din Europa de Vest. Experiența s-a aplicat și în URSS, în anii '50.
- Locuitorii din stânga Nistrului, nemulţumiţi de pregătirile pentru vizita Patriarhului rus Kiril. "Drumurile nu trebuie reparate o dată la 40 de ani"
- Strategie aprobată de Guvern: Drumurile naţionale vor fi în stare foarte bună până în anul 2022
- Controale fiscale "pe drumuri": Timp de 5 zile au fost depistate peste 100 de încălcări şi aplicate amenzi de peste 200.000 de lei