În Turcia ar putea fi organizat un referendum privind construcţia centrului comercial în parcul Gezi din Istanbul
În Turcia ar putea fi organizat un referendum privind planurile de construcţie a unui centru comercial în parcul Gezi din Istanbul. Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al partidului de guvernare, care a subliniat însă că demonstraţiile trebuie să înceteze. Protestatarii sunt sceptici în privinţa acestei idei.
"Dacă premierul a spus aşa, atunci putem să ne aşteptăm la orice. Am sperat că va soluţiona problema. Au trecut mai bine de 10 zile, însă el nu şi-a schimbat poziţia. În fiecare zi aşteptăm o schimbare, iar acum ne-am pierdut orice speranţă", a spus un protestatar.
Anterior, premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a întânit cu 11 activişti, în mare parte artişti, profesori universitari şi arhitecţi. Niciun membru al mişcării Solidaritate Taksim, platforma celor 116 partide şi asociaţii care au organizat protestele, nu a fost invitat la reuniune. Ei au denunţat întrevederea, motivând că acest grup nu reprezintă protestatarii şi au subliniat că discuţiile nu au niciun sens.
Turcia este cuprinsă de violenţe de aproape două săptămâni. Până acum, patru oameni şi-au pierdut viaţa, iar 5.000 de persoane au fost rănite.
- Zeci de poliţişti au luat cu asalt Piaţa Taksim din Istanbul
- Sute de poliţişti au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii din Piaţa Taksim
- Piaţa Taksim din Istanbul, ocupată din nou de mii de oameni. Poliţia a intervenit în forţă (VIDEO)
- Poliţiştii turci au evacuat protestatarii din piaţa Taksim