În ultima vreme, mulţi oameni se simt agitaţi şi neliniştiţi: Efectul recentelor explozii solare asupra oamenilor
Ce sunt, mai exact, exploziile solare şi cât de mult ne afectează ele?
O explozie solară este o furtună magnetică, pe Soare, care apare asemenea unui punct foarte luminos, însoţit de o erupţie gazoasă de suprafaţă, aşa cum este cea din fotografia de mai sus. Exploziile solare eliberează cantităţi imense de particule cu energie înalta şi gaze extrem de fierbinţi. Ele sunt lansate la mii de mile distanţă de suprafaţă soarelui.
Conform lui Mitch Battros, de la Earth Changes Media, „Una dintre cele mai cunoscute profeţii ale bătrânilor noştri Maya o reprezintă mesajul unei schimbări a paradigmei erei noastre. În cuvintele maiasilor, se spune că ne aflăm acum într-o perioada de „schimbare şi conflict. Schimbarea vine de "afară", sub formă vremii, a fenomenelor naturale, a perturbatiilor cereşti (explozii solare) şi a traumelor auto- provocate de oameni însăşi. Conflictul vine "dinăuntru", sub formă încercărilor personale, a durerii, dezorientării, depresiei, anxietăţii şi fricii. Se spune că ne aflăm la o răscruce – un moment al alegerii unei cai noi, a unei noi direcţii a sinelui şi a comunităţii, al aventurării în necunoscut şi al găsirii adevăratei noastre identităţi a fiinţei. Unii vor alege să rămână pe acelaşi drum, să rămână cu ceea ce le este familiar şi să facă un mare efort pentru a păstra "previzibilitate".
Pare să existe o legătură directă între furtunile solare şi efectele biologice asupra oamenilor – în special în cazul furtunilor de grad M. Canalul care facilitează legătură dintre particulele încărcate din soare şi perturbările oamenilor este acelaşi care conduce condiţiile de vreme ale Pământului, prin Câmpul Magnetic pe Pământ şi, în acelaşi timp, prin câmpurile magnetice din jurul oamenilor.
Cutremurele, erupţiile vulcanice, uraganele, tornadele şi furtunile par să apară că urmare a unei activităţi mai intense a soarelui.
Activitatea geomagnetică a soarelui ne influenţează gândurile
Am observat din propriile cercetări, că activitatea solară este cunoscută că având o influenţă asupra conştiinţei umane. Exploziile solare afectează sistemul nervos central (mucoasa stomacului), că şi comportamentul omenesc şi întreagă rectie psiho-fiziologică (mental-emoţional-fizic). Flăcările solare ne pot face să fim nervoşi, anxioşi, îngrijoraţi, ameţiţi, slăbiţi, iritabili, letargici, epuizaţi, ne crează probleme cu memoria pe termen scurt, ne dau palpitaţii, senzaţie de greaţă, senzaţia de presiune prelungită în cap şi dureri de cap. Aţi simţit aşa ceva în ultima vreme? Am primit informaţii de la oameni din Canada, SUA, America de Sud, Japonia, Grecia, Malta, Belgia, Suedia, Marea Britanie, Australia s.a.m.d, care cu toţii descriu simptomele pe care le-am menţionat, după un episod de activitate solară intensă. Am trăit şi eu aceste simptome şi la fel s-a întâmplat cu mulţi dintre clienţii mei. Oamenii de ştiinţă nu par să se ocupe de asta, dar toţi ştim, din experienţă, directă că este ceva real.
Furtunile solare şi valurile de fotoni schimbă compoziţia realităţii noastre fizice, deoarece au un efect foarte puternic asupra nivelului nostru fizic celular, determinând trezirea şi clarificarea amintirilor celulare. De cele mai multe ori simţim asta, prin încălzirea corpului, sub formă de „bufeuri”. Emoţiile noastre joase sunt energii de frecvenţa joasă, înmagazinate în celule că urmare a unor experienţe şi traume anterioare cu care ne-am întâlnit, însă nu le-am procesat – astfel încât ele s-au înmagazinat sub formă de amintiri celulare. Energia fotonică este o energie de frecvenţa mult mai înalta şi ea ridică forţat energia emoţională de frecvenţa joasă, că să o adapteze frecventelor înalte… ceea ce ne face să eliberăm aceste emoţii joase ale tristeţii şi durerii, fără să ştim de ce. Aceste stări durează cam douăzeci de minute, după care ne întrebăm de unde şi până unde au putut să apară, din senin, aceste sentimente. Elementele planurilor după care suntem construiţi au o interfaţă în conştiinţa celulară şi, atunci când această structura este amplificată de către energia fotonică, numeroase elemente ale sale se scurg în conştiinţa şi începem să ne amintim scopul sufletului nostru. Suntem forţaţi să facem schimbări în viaţă, dar nu înţelegem de ce.
Ce este interesant în legătură cu această energie este că, din moment ce are o frecvenţa mai înalta, ea crează puterea materializării instantanee a gândurilor noastre, ceea ce înseamnă că putem crea, instantaneu, ceea ce gândim. Asta nu s-a mai întâmplat până acum, în viaţă noastră şi, din acest motiv, oamenii scriu cărţi pe tema Forţei Atracţiei, scrie daniilgaucan.wordpress.com
Energia fotonică ne cuplează la gândurile noastre şi, prin urmare, este foarte important să ştim mai ales ce vrem şi nu ce nu vrem, pentru că, altminteri, vom materializa mai mult din ceea ce nu vrem. Dacă va aflaţi în proces de schimbare şi transformare, această energie va ajută foarte mult. Pe de altă parte, dacă sunteţi blocaţi în trecut, prin victimizare şi furie, veţi materializa pur şi simplu mai multe motive pentru a rămâne blocaţi în victimizare, până când veţi fi pregătiţi să o eliberaţi.
Notă: Vechile texte antice, inclusiv Biblia, ne spun să ne uităm la ceruri, deoarece ele vor constitui catalizatorul care va aduce schimbarea pe Pământ, în aceste timpuri.
Efectele recentelor explozii solare
În ultima vreme, mulţi oameni se simt agitaţi şi neliniştiţi. Exploziile solare pot sparge vechile tipare ale gândirii, care nu mai sunt acum necesare, pentru că în acest fel, să poată apărea tipare noi. Acest lucru ne face să ne simţim agitaţi şi epuizaţi, în acelaşi timp. Poate, de asemenea, să facă ravagii în domeniul tehnologiei, cum e în cazul computerelor.
Începem să observăm multe simptome noi. Timpul şi spaţiul par să se mişte şi mai haotic decât până acum. Se pare că pierdem, cu uşurinţă, noţiunea timpului. Ne pierdem cuvintele, atunci când vorbim. Ziua, pur şi simplu, dispare. Nu dormim prea bine… din nou. Ne foim mult în cursul nopţii şi mulţi dintre noi au vise neobişnuite. Simţim puternice supratensiuni în corp, urmate de căderi de energie. Există multe mărturii despre greaţă, dureri în corp şi ameţeală. Mulţi simt o durere profundă. Unii se simt că şi cum ar paşi pe apă (neancorati). Alţii spun că, atunci când închid ochii, la culcare, simt cum se învârte totul. Există şi deficienţe ale vederii, probleme cu urechea interioară, sunete în urechi, probleme cu gâtul şi cu tiroidă, picioare reci şi chiar şi un simptom ciudat, că şi cum limba ar fi uscată. Vi se întâmplă aşa ceva? Nu e nimic de speriat … fiţi doar atenţi la ce se întâmplă, odihniţi-va mai mult şi beţi multă apă. Va trece şi asta.