În unele zone din Europa nu mai auzi păsările. 80% din habitatele naturale ale UE se degradează continuu
80 la sută din habitatele naturale din Uniunea Europeană se degradează continuu, în ciuda eforturilor de conservare. O spune Agenția Europeană pentru Mediu, care susține că în ultimii șapte ani situația a continuat să se deterioreze și este nevoie de un efort susținut, pentru a opri declinul și a asigura o refacere parțială.
Păsările sunt extrem de afectate. Mai mult de jumătate din speciile native sau migratoare sunt într-o situație dificilă. Cauzele sunt multiple - reducerea catastrofală a populației de insecte, agricultura intensivă, folosirea disproporționată a insecticidelor și erbicidelor, dar și expansiunea continuă a zonelor locuite de oameni, scrie digi24.ro.
Cercetările din nordul Germaniei și din Olanda arată o descreștere de 75% a populației de păsări în ultimii 30 de ani. Deci, acolo chiar s-a instalat tăcerea.
"Avem în mod clar nevoie de o readucere pe linia de plutire a situaţiei, pe scară largă, în Europa. Este o necesitate nu doar pentru diversitate, ci şi pentru programul de luptă împotriva modificărilor climatice", a declarat Carlos Romao, unul dintre autorii raportului şi expert în cadrul AEM.
Mai puţin de jumătate din speciile de păsări (47%) au un statut de conservare considerat "bun" - cu 5 puncte procentuale mai puţin decât procentul anunţat de precedentul studiu, ce a vizat perioada 2007-2012.
Specii familiare, precum ciocârlia, şi peisaje obişnuite, precum câmpiile de fâneţe, sunt în declin pe întregul continent european.
Ameninţările cu care se confruntă natura sunt multiple: agricultură intensivă, urbanizare - asociată cu activităţi turistice şi de recreere -, exploatare non-durabilă a pădurilor, poluare.
De exemplu, îngrăşămintele au un efect nefast asupra micilor mamifere precum veveriţele şi hârciogii.
Apar şi alte provocări, în primul rând modificările climatice, provocatoare de secetă.
În total, de-a lungul celor şase ani (2013-2018) vizaţi de raport, AEM a repertorizat 67.000 de activităţi umane vinovate de degradarea naturii în cadrul celor 28 de ţări din UE (inclusiv Marea Britanie).
O sursă suplimentară de îngrijorare constă în faptul că habitatele importante pentru polenizatori, care sunt primordiali pentru biodiversitatea de pe Terra, au o stare de conservare mai degradată în comparaţie cu altele, au dezvăluit autorii raportului.
Statutul de conservare a speciilor de animale este considerat "bun" pentru 27% dintre ele, un procent în creştere cu patru puncte procentuale în raport cu perioada precedentă. Râsul iberic, renul de pădure şi vidra, care au beneficiat fiecare de proiecte majore de conservare, se refac în prezent.
Un alt aspect pozitiv vizează eforturile de conservare, care au avut succes în anumite cazuri: siturile naturale incluse în reţeaua Natura 2000 de către UE sunt mai bine conservate decât celelalte habitate, afirmă specialiştii de la AEM.
Aceste zone acoperă 18% din terenurile (procent stabil în raport cu 2012) şi 10% din mările (o creştere de 4%) din cadrul UE.