În Vietnam se preconizează sosirea unei noi furtuni furioase
Vietnamul se pregătește luni pentru o nouă furtună, la mai puțin de o săptămână după ciclonul care a provocat inundații și alunecările de teren în care și-au pierdut viața 72 de persoane, scrie Agerpres.ro.
Operațiunile de căutare a supraviețuitorilor după gravele inundații din aceste ultime săptămâni au continuat luni, potrivit autorităților.
În provinciile din nordul și centrul țării, peste 50.000 de case au fost inundate sau distruse, aproximativ 300.000 de animale au fost ucise și hectare întregi de teren distruse, potrivit informațiilor furnizate de agenția guvernamentală care se ocupă de gestionarea dezastrelor naturale.
Autoritățile se tem că vor avea loc noi alunecări de teren odată cu sosirea furtunii Khanun, în special în provincia Hoa Binh, din nordul țării.
Fenomenele naturale au făcut victime și în Thailanda, unde trei persoane au fost ucise de inundații în aceste ultime zile.
Vietnamul se confruntă cu peste 10 furtuni sau taifunuri în fiecare an, iar, potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 170 de persoane au fost ucise sau date dispărute în urma intemperiilor, de la începutul anului.
La mijlocul lunii septembrie, taifunul Doksuri, unul dintre cele mai severe fenomene din ultimii ani, a făcut ravagii în partea centrală a țării, provocând moartea a 11 persoane.
Cele mai multe furtuni au loc în intervalul mai-octombrie, perioada musonului, iar coasta centrală a acestei țări din Asia de sud-est este cel mai afectată.
Anul trecut, 248 de persoane au fost ucise în catastrofe naturale, potrivit celor mai recente statistici ale autorităților.
Potrivit Băncii Mondiale, catastrofele naturale au făcut peste 13.000 de morți și au provocat pagube materiale în valoare de peste 6,4 miliarde de dolari în Vietnam, în ultimii 20 de ani.