În vizită la MAIMUŢA pe nume "Dolar" de la Circul din Capitală: "Este capricioasă şi curioasă!"
Realizarea unor noi obiective, dar şi familia vor fi în centrul preocupărilor noastre în anul Maimuţei. Cei care au ocazia să o urmărească şi să o dreseze, susţin că bunăvoinţa maimuţei este greu de cucerit, dar rezultatul merită efortul.
Faceţi cunoştinţă. Este un macac din circul Capitalei. Este capricios şi curios. Are 27 de ani pe care i-a petrecut în arenă. A călătorit prin jumătate din ţările lumii împreună cu trupa circului.
Ca şi oricare maimuţă, Dolarul este foarte încăpăţinat.
"El nu acceptă să fie dominat. Dacă o persoană necunoscută îl va obliga să facă ceva el va reacţiona la asta foarte agresiv", a declarat dresorul Stanislav Hlînov.
Oamenii care le-au studiat în condiţii naturale, menționează ataşamentul maimuţelor faţă de familie, grija de copii şi ierarhia strict determinată.
"Valorile familiei sunt cam aşa - femela se supune masculului. Masculii domină femelele. Copii reprezintă ceva suprem şi se comportă cu ei foarte bine. Surorile mai mari, mătuşile sau moşii au grijă de cei mici şi îi îngrijesc", mai spune Stanislav.
Maimuţelor le place tot cei gustos. Adoră bananele.
Mulţi oameni cred că, pentru un an norocos, pe masa de Revelion trebuie neapărat să fie mai multe mâncăruri pentru maimuţe. Comercianţii au remarcat o creştere de câteva ori a cererii la banane din ultimul timp.
Astrologii spun că anul Maimuţei va fi unul plin de evenimente. Dar cei care vor depune suficiente eforturi pentru realizarea obiectivelor trasate, vor obţine rezultate frumoase, iar activitatea se va încununa cu succes.