Înapoi spre viitor: Bertone lansează conceptul Nuccio
Casa italiana de design auto Bertone va lansa la Geneva Motor Show noul concept intitulat Nuccio. Maşina a fost numită astfel după Nuccio Bertone, fostul şef al companiei, decedat în 1997, relatează gadgetreport.ro.
Nuccio va marca, totodată, aniversarea a 100 de ani de la lansarea casei Bertone. Din imaginile teaser prezentate, Nuccio va reinterpreta formele super-maşinii Lancia Stratos HF Zero din 1970, care a debutat la TurinMotor Show. Bertone este casa de design care a lansat, de-a lungul anilor, Lamborghini Miura, Lamborghini Countach şi Alfa Romeo Giuletta SS.
HF Zero a ajutat, la vremea respectivă, Casa Bertone, să reia legăturile cu Lancia, iar unul dintre succesele marcii a fost proiectul Stratos. Una dintre aceste maşini a fost vândută la licitatie anul trecut pentru 761.600 euro.
Teaserul scoate în evidenţă profilul sportiv al viitorului model şi culoarea de bază, portocaliu, aceeaşi ca şi modelul lansat în 1970. Modelul va include blocuri de lumini LED într-o formă aerodinamică, futuristă. Bertone va prezenta conceptul Nuccio la Geneva Motor Show, pe 6 martie. Modelul va fi inclus, ulterior, într-o caravană care va bifa Beijing Motor Show în aprilie, Museum of Turin în mai, Laguna Seca USA în august şi salonul de la Florenta, din Italia, în septembrie.
Teaserul scoate în evidenţă profilul sportiv al viitorului model şi culoarea de bază, portocaliu, aceeaşi ca şi modelul lansat în 1970. Modelul va include blocuri de lumini LED într-o formă aerodinamică, futuristă. Bertone va prezenta conceptul Nuccio la Geneva Motor Show, pe 6 martie.
Modelul va fi inclus, ulterior, într-o caravană care va bifa Beijing Motor Show în aprilie, Museum of Turin în mai, Laguna Seca USA în august şi salonul de la Florenta, din Italia, în septembrie.