Încă 30 de zile de arest pentru cei 7 suspecţi învinuiţi de tentativa de omor al preşedintelui PDM
Cei şapte indivizi, învinuiţi de tentativa de omor al preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, au primit încă 30 de zile de arest. Decizia a fost pronunţată de magistraţii Judecătoriei Chişinău. Avocaţii inculpaţilor, care cer eliberarea clienţilor, spun că vor contesta hotărârea.
"Considerăm că inculpaţii urmează să se afle în stare de libertate în măsura în care toate probele au fost acumulate şi prezentate în instanţă, nu există careva riscuri că ei se vor eschiva de la urmărirea penală", a declarat Iulian Caşu, avocat.
Avocaţii au cerut şi transferarea procesului la altă instanţă. Solicitarea va fi examinată însă la o altă şedinţă.
"Deliberând instanţa a admis demersul procurorului şi a prelungit măsurile preventive, arestarea faţă de toţi inculpaţii. Va continua examinarea cauzei, a fost fixată o altă dată unde se vor expune şi ulterior va continua şedinţa", a declarat Denis Rotaru, procuror PCCOCS.
Procurorii mai spun că o parte dintre învinuiţi şi-au recunoscut parţial vina.
Potrivit oamenilor legii, inculpaţii au acţionat la comanda autorității criminale, Grigore Caramalac, zis Bulgaru, învinuit în acelaşi dosar şi dat în căutare internaţională. El s-a oferit să plătească 200 de mii de dolari pentru lichidarea fizică a lui Plahotniuc.
Indivizii sunt acuzaţi de patru infracţiuni: pregătirea omorului la comandă, păstrarea ilegală a armelor şi a muniţiilor, intrarea şi şederea ilegală în ţara noastră, dar şi trecerea clandestină a frontierei.
Opt persoane au fost reţinute în aprilie la Chişinău, iar alte nouă, în ţara vecină.
Toţi riscă ani grei de puşcărie.
Următoarea şedinţă de judecată va avea loc vineri.
Actualitate
- Vlad Plahotniuc, despre șoferii opriți fără motiv: Controalele de rutină devin în realitate hărțuire a oamenilor și generatoare de corupție
- PDM dezminte pentru a PATRA oară doar în acest an că Vlad Plahotniuc ar viza funcția de prim-ministru
- Un bărbat a încercat să-şi omoare iubita gravidă, turnându-i înălbitor în apă
- Au acţionat la comanda lui Caramalac. Şapte învinuiţi de tentativa de omor asupra lui Vlad Plahotniuc au ajuns pe banca acuzaţilor (FOTO)
- Şedinţa de judecată în dosarul medicilor învinuiţi de moartea unui copil de 4 ani, AMÂNATĂ. Care a fost MOTIVUL
- Implicarea Rusiei în politica internă a Moldovei, subiect în The Washington Times. Datorită PDM, Moldova a depăşit multiple probleme