Încă două nave-cisternă s-au blocat în Canalul Suez. Motivele care duc la astfel de incidente
La două săptămâni de la blocajul din Canalul Suez provocat de eșuarea unui vas cargo uriaș, alte două nave-cisterne de câte 240 de metri fiecare au eșuat în balast.
S-a întâmplat în urmă cu două zile și între timp au fost puse din nou pe linia de plutire. De această dată nu au fost semnalate pagube, dar, astfel de incidente pe una dintre cele mai importante căi comerciale de pe planetă riscă să dea peste cap transporturile de mărfuri, scrie digi24.ro.
Cele două nave făceau parte dintr-un convoi de 22 de vase când au rămas blocate, la câteva ore una după alta.
Tiberiu Miclea, comandant de navă, a explicat care sunt cauzele pentru care au avut loc atâtea incidente de acest fel în Canalul Suez.
"Se întâmplă astfel de situații din cauza măririi capacității navelor, a dimensiunii lor. Când a fost proiectat canalul nici nu se visa că nave de 400 de metri vor traversa Suezul. Azi asta e normal. În al doilea rând, canalul trebuie întreținut, dragat. Din cauza numărului mare de nave care tranzitează canalul, fundul nu rămâne la aceeași adâncime. Tot timpul canalul trebuie dragat pentru a fi menținut la adâncimea optimă. Aceste operațiuni se fac de obicei zilnic. În ceea ce privește lărgirea porțiunii unde se întâmplă aceste situații ar putea dura chiar ani, pentru că traficul intens împiedică să se lucreze constant în acest sens. Astfel de probleme se vor mai întâmpla, poate nu la aceeași gravitate, dar vom mai avea nave puse pe uscat pe Canalul Suez", a explicat Tiberiu Micleat pentru digi24.ro.
După blocajul navei Ever Given, autoritățile Canalului au anunțat că au în vedere extinderea secțiunii în care s-a produs.