Încă două nave de transport cu cereale au plecat din Ucraina, iar alte 7 sunt încărcate pentru export
Două nave ce transportă cereale au părăsit portul Ciornomorsk, a anunțat sâmbătă Ministerul turc al Apărării. Astfel, numărul total de nave care au plecat din porturile Ucrainei de la Marea Neagră sub un acord mediat de ONU a ajuns la 27, transmite Reuters.
Cele două nave au fost încărcate cu 6.300 de tone de ulei de floarea soarelui și respectiv 25.000 de tone de grâu, a transmis centrul comun de coordonare înființat pentru asigurarea trecerii în siguranță a navelor.
Autoritatea Portuară a Ucrainei a declarat sâmbătă că trei porturi au început să încarce alimente pe șapte nave, care ar urma să transporte 66.500 de tone de grâu, porumb și ulei de floarea soarelui către consumatori, scrie Digi24.
Exporturile de cereale din Ucraina au scăzut de când a început războiul deoarece porturile de la Marea Neagră – o importantă rută de transport naval – au fost închise, ceea ce a dus la creșteri de prețuri și temeri privind penurii alimentare în Africa în Orientul Mijlociu. La sfârșitul lunii iulie, trei porturi de la Marea Neagră au fost deblocate ca urmare a unui acord între Moscova și Kiev, mediat de ONU și de Turcia.