Încă o demisie în familia regală. Bodyguardul ducesei Meghan Markle a plecat
Garda de corp a ducesei Meghan Markle, ofiţer de poliţie de top, şi-a dat demisia din Scotland Yard şi a renunţat la postul de şef al echipei de pază a Ducilor de Sussex. Ea a fost prima femeie cu un rol atât de important în menţinerea siguranţei membrilor familiei regale.
După mai puțin de șase luni în postul de bodyguard al ducesei, femeia a anunțat că demisionează din Scotland Yard. De curând, ea a jucat un rol important într-o situație tensionată, a scos-o pe Meghan dintr-o piață aglomerată din Fiji, atunci când a apărut o problemă de securitate. A fost de asemenea văzută de mai multe ori în preajma ducesei.
Demisia vine după plecarea recentă a asistentei personale a lui Meghan, Melissa Touabti, și pe fondul speculațiilor că secretara privată a ducesei, Samantha Cohen, va pleca în curând după 17 ani de lucru pentru familia regală. Numele polițistei care a asigurat paza lui Meghan Markle nu a fost făcut public.
Surse apropiate cuplului regal spun că deși nu a avut conflicte cu ducesa, a luat această decizie deoarece a fost foarte greu pentru ea și echipa de agenți de protecție să asigure siguranța soției prințului Harry în condițiile în care aceasta vrea să fie văzută ca ”o persoană din popor”.
Ramura Poliției Metropolitane care se ocupă de asigurarea pazei și protecției Familiei Regale încearcă acum să găsească o altă femeie care să o înlocuiască pe cea care tocmai și-a dat demisia, scrie a1.ro