Încă o lovitură pentru casa regală Britanică: Nepotul Reginei Elisabeta divorțează
Contele de Snowdon, nepotul Reginei Elisabeta a Marii Britanii, divorțează după 26 de ani de căsnicie, transmite Reuters, citează hotnews.ro.
Contele David Armstrong-Jones, al 21-lea în linia de succesiune la tron, are doi copii mari cu soția sa, Serena.
"Contele și Contesa de Snowdon au agreat în mod amiabil că mariajul lor a ajuns la sfârșit și că trebuie să divorțeze", a transmis un purtător de cuvânt al cuplului.
Contele, care deține o companie de mobilă (în afaceri folosind numele David Linley), este fiul surorii reginei, prințesa Margaret, care a murit în 2002.
Vestea vine după câteva luni dificile pentru Regină. Prințul Harry și soția sa, Meghan, au aruncat casa regală în criză în ianuarie, când au anunțat că renunță la o mare parte din îndatoririle regale.
Al doilea fiu al Reginei, Prințul Andrew, a renunțat la îndatoririle publice în noiembrie din cauza legăturilor cu magnatul american Jeffrey Epstein, mort în închisoarea unde era ținut din cauza acuzațiilor privind relații cu minore.
În plus, săptămâna trecută, cel mai mare nepot al Reginei Elisabeta, Peter Phillips a anunțat că divorțează după 12 ani de căsnicie.