Încă o lovitură pentru ruşi. APCE a decis suspendarea dreptului de vot a delegaţiei ruse
După două ore şi jumătate de dezbateri aprinse pe marginea rezoluţiei privind drepturile membrilor delegaţiei Federaţiei Ruse, APCE a votat pentru retragerea dreptului la vot în cadrul asambleii, până la sfârşitul anului.
Pentru suspendarea dreptului la vot s-au pronunţat 145 de deputaţi APCE, 21 au fost împotrivă şi 22 s-au abţinut.
Ieri această iniţiativă, a fost votată cu unanimitate în Comisia de Monitorizare APCE. Rezoluția, condamnă sever anexarea Crimeii considerând că violarea integrității teritoriale a Ucrainei reprezintă o amenințare pentru pace și stabilitate în Europa. Pentru rezoluție au votat practic toți liderii și membrii grupurilor politice, împotrivă au votat doar câțiva deputați din grupul stângii unite și cel al democraților europeni din care face parte delegația rusă.
Rezoluţia mai prevede că membrii delegaţiei ruse: "Nu vor putea participa la vot, nu au dreptul să facă parte din Biroul permanent APCE, nu pot deţine funcţii de conducere în comisiile APCE şi nu vor putea participa în misiuni în calitate de observatori", ne-a explicat deputatul Valeriu Ghileţchi.
În cadrul Comisiei de Monitorizare, Republica Moldova este reprezentată de doi deputaţi, comunistul Grigore Petrenco şi liberal democratul Valeriu Ghileţchi. Reprezentantul opoziţiei, Grigore Petrenco a fost împotriva suspendării dreptului la vor, iar deputatul PLDM, a susţinut suspendarea, nu şi anularea prerogativelor, care presupun excluderea delegaţiei ruse din APCE.
Publika.md aminteşte că ieri, APCE a mai adoptat o rezoluţie privind situaţia din Ucraina. Cea din urmă a fost adoptată într-o atmosferă la fel de fierbinte cu 154 de voturi pro, 26 de voturi contra şi 14 abţineri.
"Rezoluția privind situaţia din Ucraina are 18 articole, în mare ele se referă la evenimentele de pe Maidan, recunoașterea legitimității autoritășilor actuale de la Kiev, nerecunoașterea referendumului din Crimea, condamnarea Rusiei pentru anexarea Crimeii, avertizarea Rusiei în privința unei eventuale intervenții militare, etc. Nu-mi amintesc asemenea dezbateri în APCE. Cine ar fi crezut, că două țări și două popoare atât de apropiate vor ajunge întro zi să fie atât de departe unul de altul", a declarat pentru publika.md, deputatul Valeriu Ghileţchi.