Încă o lună de arest pentru tânărul care a atacat coloana oficială a lui Merkel şi Filat
Tânărul care a atacat coloana oficială în timpul vizitei cancelarului german, Angela Merkel, la Chişinău, va rămâine în arest pentru încă 30 de zile. Decizia a fost luată de către magistraţii Judecătoriei sectorului Râşcani al Capitalei.
Potrivit avocatului bănuitului, Andrei Stănilă, clientul său se declară nevinovat. Mai mult, el spune că nu avea intenţia să atace coloana, ci vroia de fapt să se sinucidă în public. Iurie Vâlcov i-ar fi spus avocatului său că sticla cu amestec incendiar a ajuns pe carosabil în momentul în care a fost îmbrâncit de poliţiştii care încercau să-l imobilizeze.
Totodată, bănuitul declară că a decis să protesteze, astfel, faţă de ilegalităţile care ar fi fost comise în raport cu el în cadrul altui caz în care este cercetat penal. Potrivit procurorilor, săptămâna viitoare, Iurie Vâlcov va fi supus unei expertize psihologico-psihiatrice.
Publika.md aminteşte că un bărbat de 23 de ani a aruncat în maşinile delegaţiei cu un cocktail Molotov. Incidentul a avut loc pe 22 august, în timpul vizitei cancelarului german la Chişinău.
Cocktailul Molotov este o bombă incendiară artizanală, un amestec de anumite produse inflamabile cu ulei de motor și un recipient de sticlă.