Încă o noapte albă pentru şoferi. Unii au refuzat testarea cu alcooltestul şi au fost agresivi cu oamenii legii (VIDEO)
Mai mulţi şoferi au fost traşi pe dreapta de către ofiţerii Inspectoratului Naţional de Patrulare în cadrul operaţiunii nopţile albe. Unii conducători auto au refuzat testarea cu alcooltestul şi chiar au devenit agresivi cu oamenii legii.
Unul dintre şoferii traşi pe dreapta a negat că s-ar fi aflat beat la volan, iar altul, în stare de ebrietate, a susţinut că îi sunt încălcate drepturile:
"Nu puneţi mâna pe mine. Eu stau în parc. Lăsaţi-mă să mă odihnesc".
"Nu am băut. Legile mele personale nu au fost respectate. Lasaţi-mă pe mine în pace".
Oamenii legii susţin că numărul şoferilor băuţi la volan a scăzut considerabil, însă există şi şoferi care ignoră pericolele.
"Sunt puţin mai vigilenţi, însă sunt totuşi mai curajoşi care îşi încearcă 'norocul', dar nu se gândesc că îşi pun viaţa personală în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic", a declarat comandantul de pluton Igor Vozian.
În total, în timpul operaţiunii, inspectorii de patrulare au depistat 8 şoferi băuţi la volan în municipiul Chişinău. Operaţiunea "Nopţi Albe" se desfăşoară de mai bine de un an atât în capitală, cât şi în raioanele ţării.
- Nu învaţă din greşelile altora. Peste 100 de şoferi, beţi sau drogaţi, prinşi de poliţişti în week-end
- Ignoră regulile, urcă la volan şi pun în pericol viaţa lor şi a celor din jur! Alţi 12 şoferi, prinşi în timp ce conduceau beţi
- Poliţiştii au "vânat" şoferi beţi. 26 de conducători auto, prinşi băuţi, iar unul a doborât un stâlp