Încă o noapte de proteste în Ucraina. Au fost înregistrate cele mai grave confruntări dintre manifestanţi şi poliţie
Încă o noapte de proteste în Ucraina. Mii de oameni au rămas în centrul Kievului, pentru a cere demisia conducerii ţării. Pentru a se face auziţi, ei au mărşăluit până la palatul prezidenţial, acolo unde au fost înregistrate cele mai grave confruntări dintre manifestanţi şi poliţie. În acelaşi timp, comunitatea internaţională cere autorităţilor să asculte vocea poporului său.
Frigul nu i-a alungat acasă pe manifestanţii proeuropeni, care au ascultat discursurile înflăcărate ale liderilor opoziţiei. Politicienii i-au îndemnat pe oameni să lupte până la capăt.
"Ştiu mai bine ca oricine altcineva că nu există victorie fără luptă. Iată de ce noi împreună vom luptă până la victorie. Sunt convins că vom învinge. Trăiască Ucraina!", a spus liderul Partidului "Udar", Vladimir Kliciko.
Între timp, NATO a condamnat repetat violenţele de la sfârşitul săptămânii din Kiev, iar Statele Unite au îndemnat puterea să nu-i ignore pe protestatari.
"Cerem Guvernului ucrainean să asculte vocea poporului său care vrea să aibă parte de libertate şi prosperitate. Cerem ambelor părţi să rezolve situaţia în mod paşnic. Violenţele nu au loc într-un stat european modern", a menţionat secretarul american de stat, John Kerry.
Premierul Ucrainei, Mykola Azarov, a declarat că este pregătit să discute cu protestatarii, dar numai dacă nu vor mai fi blocate clădirile guvernamentale.