Încă o şansă pentru absolvenţi. Testele care au fost apreciate cu calificativul "eliminat" vor fi reexaminate
Elevii care, după afişarea rezultatelor, au aflat că lucrările de la bacalaureat le-au fost anulate, au avut telefoane mobile sau testele lor au fost identice cu altele. Este concluzia membrilor Comisiei de examinare. Absolvenţii şi-ar putea vedea, totuşi, lucrările iar situaţia, reexaminată, asta după ce vor depune o cerere pe numele preşedintelui Comisiei.
După ce sâmbătă, au încercat în zadar să afle de ce le-au fost anulate lucrările de bac, zeci de elevi şi părinţi au venit astăzi din nou la ministerul educaţiei. De această dată, li s-au explicat cauzele pentru care au fost apreciaţi cu calificativul "eliminat" şi nu li s-a oferit ocazia să îşi vadă testele în primele 48 de ore după afişarea rezultatelor.
"Noi am convenit că ele pot fi prezentate astăzi, mâine. La rugămintea lor, am decis să examinăm suplimentar în comisia naţională de examene aceste situaţii, asta după ce vom avea demersurile scrise, adresate către preşedintele comisiei naţionale de acuma suntem mulţumiţi că ne-au dat aşa şansă să scriem un demers faţă de minister prin care se depune semnătura", a menţionat directorul Ageniei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov.
În urma neregulilor depistate la examenele de bacalaureat au fost anulate peste 300 de lucrări.