Încă o sesizare a CSJ, confirmată de Curtea Constituţională. Examinarea petiţiilor anonime contravine Constituţiei
Examinarea petiţiilor anonime, în condiţiile actualei legislaţii, contravine Legii Supreme a ţării. Este constatarea Curţii Constituţionale, care a examinat o sesizare în acest sens a Curţii Supreme de Justiţie. În sesizare se arată că, în prezent, legislaţia nu permite examinarea petiţiilor care nu sunt semnate.
Totuşi, se face excepţie în cazul petiţiilor anonime, care atenţionează asupra atentării la securitatea naţională. În opinia reprezentanţilor Curţii Supreme de Justiţie, prin această excepţie s-a făcut o abatere de la legea supremă. Curtea Constituţională a constatat că nu poate exista nicio excepţie şi că toate petiţiile trebuie să fie semnate.
Parlamentul urmează să elimine această normă neconstituţională.
Publika.md aminteşte că, de la începutul lunii septembrie, magristraţii Curţii Constituţionale au examinat mai multe sesizări ale Curţii Supreme de Justiţiei. Printre acestea se numără şi sesizarea preşedintelui CSJ privind judecătorii corupţi.
- Curtea Constituţională va examina astăzi o sesizare a preşedintelui CSJ privind judecătorii corupţi
- CC a decis: Procurorul general poate începe urmărirea penală împotriva judecătorilor corupţi, fără avizul CSM
- PL, la Curtea Constituţională: Limba română trebuie să fie declarată limbă oficială a Republicii Moldova