Încă o țară își pregătește ieșirea din UE. "Mă tem că suntem mai aproape ca niciodată de acest moment"
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, s-a declarat îngrijorat de faptul că ţara sa natală, Polonia, s-ar putea îndrepta către o ieşire din Uniunea Europeană, relatează The Associated Press, relatează digi24.ro.
Fostul premier polonez a făcut această declaraţie joi, în contextul în care Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservator şi populist), o formaţiune eurosceptică, se află în conflict cu Uniunea din cauza unei încercări de modificare profundă a sistemului judiciar.
Bruxellesul denunţă aceste eforturi ale PiS ca nedemocratice, dar şi tăieri masive într-o pădure virgină aflată la frontiera dintre Polonia şi Belarus.
Guvernul de la Varşovia a sfidat Uniunea în ambele dosare şi refuză să dea curs unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care dispune încetarea tăierilor în pădurea Bialowieza.
"Mie mi se pare că este un preludiu al unui anunţ că Polonia nu are nevoie de Uniunea Europeană. Mă tem că suntem mai aproape ca niciodată de acest moment", a declarat Tusk pentru presă.
El a făcut aceste declaraţii după ce a fost audiat de procurori la Varşovia, într-o anchetă cu privire la prăbuşirea aeronavei prezidenţiale poloneze, în 2010, în Rusia, în apropiere de Smolensk, soldată cu moartea lui Lech Kaczynski şi majorităţii elitei poloneze.
- Trafic îngreunat la Frontiera de stat. Care punct de trecere este cel mai aglomerat
- Și-a lipit telefonul de ureche: Apariţii bizare în magazinele din SUA
- O moldoveancă de 27 de ani anunțată în căutare internațională pentru trafic de persoane, reţinută în Polonia (VIDEO)
- Importurile și exporturile Republicii Moldova, în creștere în anul 2017. Ce produse au fost vândute pe piața UE
- Președinte al Federației Române de Gimnastică a fost aleasă Andreea Răducan