Încă șase decese din cauza noului coronavirus în România. Bilanțul total a ajuns la 78
(17:55) Grupul de Comunicare Strategică din România anunță șase noi decese, care au fost înregistrate în perioada 25-30 martie, la Spitalul din Suceava. În data de 31 martie au venit și rezultatele testelor pentru coronavirus care au fost pozitive. Bilanțul deceselor se ridică la 78.
(15:30) Autoritățile române au mai confirmat, marți după amiază, trei decese din cauza coronavirusului. Bilanțul total a ajuns la 72 de decese peste Prut.
(11:02) România a intrat în scenariul patru al pandemiei. Astfel, spitalele vor fi reorganizate, urmând ca unele să fie dedicate exclusiv tratării pacienților cu COVID-19. În plus, alte 52 de unităţi spitaliceşti vor prelua pacienţi infectaţi.
Autoritățile au mai anunțat că șoferii sau pietonii care nu deţin declarație pe propria răspundere sau declaraţie greşit completată vor fi amendați cu două mii de lei, echivalentul a peste 400 de euro.
Până acum au fost date amenzi de 10 milioane de euro.
Între timp, municipiul Suceava şi opt comune învecinate, de unde provin mai mult de 25 la sută din totalul cazurilor din România, au fost plasate în carantină.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat că, în perioada 22-29 martie, la Suceava au fost înregistrare 22 de decese, dar au fost raportate doar nouă. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că din cauza nerespectării izolării şi carantinei, în Suceava ar fi în prezent în jur de o mie de persoane infectate cu coronavirus.
În zonele aflate în carantină totală va fi permisă doar intrarea și ieșirea transportului de marfă şi a angajaţilor instituţiilor din domeniul sanitar, al apărării şi ordinii publice şi din sectorul economic. Totodată, accesul pe aeroportul din Suceava va fi permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență. La intrările în localitățile aflate în carantină sunt filtre rutiere.
Pandemia are şi efecte nedorite: 13 cadre medicale de la un spital din Timişoara și-au dat demisia după confirmarea primului caz de coronavirus în unitatea sanitară. Managerul spitalului a declarat că medicii şi asistentele care au plecat din sistem sunt în vârstă şi au şi alte maladii asociate.
Pe de altă parte, biserica ortodoxă română se alătură eforturilor de combatere a pandemiei şi a donat 4 milioane de lei, echivalentul a peste 820 de mii de euro. Presa română scrie că şi patriarhul Daniel şi-a donat o treime din salariu unei fundații de caritate.