"Încă suntem în pericol": Mai multe vedete TV îndeamnă oamenii să poarte mască de protecţie
Embed:
Purtăm mască pentru că ne pasă. Acesta este apelul mai multor vedete din televiziune, care apar într-un spot social. Coronavirusul care bântuie în ţara noastră mai mult de trei luni i-a determinat pe prezentatorii de la Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV şi CTC să vină cu un mesaj comun. Aceştia ne îndeamnă să ne protejăm pe noi şi pe cei apropiaţi, purtând corect masca.
"Poartă mască de protecţie pentru că astfel ne protejăm reciproc. Pentru că ne poate salva viaţa. Spălați mâinile cu apă şi săpun cât mai des. Păstrează distanţa socială. "
Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul persoanei. Iar purtarea corectă a acesteia poate reduce drastic transmiterea infecţiei.
"Încă suntem în pericol aşa că hai să purtăm mască. Şi tu, şi eu, noi toţi. Purtăm mască pentru a nu irosi efortul tuturor medicilor. Purtăm mască pentru că ne pasă. "
De la începutul lunii mai, persoanele, care circulă cu transportul public sunt obligate să poarte măşti de protecţie, iar cei care nu se conformează regulilor, riscă să fie amendaţi. Ulterior, purtarea măştilor a devenit obligatoie nu dar în transport, dar şi în toate spaţiile închise.