Încă trei tenismene şi-au asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor. Despre cine este vorba
Embed:
Încă trei tenismene şi-au asigurat prezenţa la Turneul Campioanelor, competiţie care reuneşte în fiecare an pe cele mai bune opt jucătoare ale lumii.
Este vorba despre reprezentantele Spaniei, Garbine Muguruza şi Paula Badosa, dar şi de poloneza Iga Swiatek. Ultimele două vor fi la prima participare la acest turneu.
Swiatek, câştigătoarea de anul trecut de la Roland Garros, a ajuns în acest an cel puţin până în optimi de finală la cele patru turnee de Mare Şlem, câştigând şi două turnee WTA.
Jucătoarea de 20 ani va fi prima poloneză la Turneul Campioanelor după Agnieszka Radwanska, care a evoluat la competiţie acum cinci ani.
Badosa are cel mai bun sezon al său de până acum, impunându-se la turneele de la Belgrad şi Indian Wells şi ajungând în sferturile de finală la Roland Garros, cel mai bun rezultat al său într-o competiţie de Mare Şlem.
Garbine Muguruza, fost lider mondial şi câştigătoare a două turnee de Mare Şlem, va participa la Turneul Campioanelor pentru a treia oară.
Ediţia din acest an se va desfăşura în oraşul mexican Guadalajara în perioada 10-17 noiembrie.
Până acum la turne s-au mai calificat Arina Sabalenka, Barbora Krejcikova, Karolina Plişkova şi Maria Sakkari, însă retragerea liderului mondial, Ashleigh Barty, a lăsat un loc vacant.
Ultimul loc la Guadalajara va reveni tunisiencei Ons Jabeur sau estonienei Anett Kontaveit.
Aceasta din urmă va obţine biletul pentru Guadalajara dacă va câştiga în această săptămână turneul de la Cluj-Napoca.