Încă trei zile libere în 2013. AFLĂ când vei sta acasă în acest an
Numărul zilelor libere oferite bugetarilor, în anul 2013, a fost majorat. Guvernul a decis ca 10 mai şi 26 august să fie zile de odihnă. Ele vor fi, însă, recuperate pe 18 mai şi, respectiv, 17 august.
"Analizând calendarul de lucru, am văzut că 9 mai, care este declarată zi de odihnă, este joi. De aceea, pentru o mai bună organizare a activităţii instituţiilor şi întreprinderilor, propunem ca şi vineri, 10 mai, să fie zi de odihnă. La fel este şi în cazul zileleor din august", a declarat ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga.
În acest context, premierul Vlad Filat a cerut ca în lista zilelor nelucrătoare pentru anul curent, să fie inclusă şi data de 25 decembrie, atunci când este sărbătorit Crăciunul pe stil nou. "O dată aţi omis-o. Noi o să ajungem în decembrie şi va trebui să luăm o decizie. E bine să o facem acum. E o zi de miercuri. Urmează să fie compensată cu o zi de sâmbătă", a subliniat şeful Executivului.
Publika.md menţionează că, în acest an, majoritatea zilelor declarate libere sunt în timpul săptămânii. Astfel, bugetarii s-au odihnit în prima zi a anului, pe 7 şi 8 ianuarie. Ei urmează să stea acasă şi pe 8 martie, 1, 6, 9 şi 13 mai, 27 august, precum şi în ziua hramului localităţii. Sărbătoarea Limba Noastră va fi în weekend.
În Moldova sunt 13 zile de sărbătoare nelucrătoare. Potrivit Codului Muncii şi Legii cu privire la zilele de sărbătoare, comemorative şi cele de odihnă, moldovenii au concediu 28 de zile pe an.